Regulament oficial puncte expres

Organizatorul regulamentului oficial al campaniei

Campania este organizată de către S.C. Expressoft Technology S.R.L.

Participanții la Campanie sunt obligați să respecte termenii și conditiile Regulamentului Oficial al Campaniei (denumit în continuare “Regulament Oficial”).

Regulamentul Oficial al Campaniei va fi publicat pe site-ul www.expressoft.eu. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica sau schimba prezentul Regulament Oficial, urmând ca astfel de modificări să intre în vigoare numai după publicarea unui anunț prealabil/act adițional la prezentul Regulament de prezentare a acestor modificări pe site-ul www.expressoft.eu. Prin participarea la această Campanie, participanții sunt de acord să respecte și să se conformeze tuturor prevederilor, termenilor și condițiilor prezentului Regulament Oficial.

Zona de desfășurare a campaniei

Campania este organizată pentru clienții Expressoft care își creează un cont valid de site în vederea achiziționării de produse de pe site-ul www.expressoft.eu.

Durata campaniei

Campania a fost lansată la data de 04.07.2014, ora 00:00 și se va desfașura pe o perioadă nedeterminată. Campania se va desfașura în conformitate cu prevederile prezentului Regulament Oficial.

Mecanismul campaniei

Cum se acordă punctele expres?

Pentru 1 euro fără tva cheltuit pe site-ul www.expressoft.eu se acordă 1 punct expres.

Punctele de fidelitate expres sunt oferite bonus clienților expressoft la fiecare produs achiziționat de pe site-ul www.expressoft.eu, ca modalitate de recompensare a fidelității lor.

Punctele, se acordă după cum urmează:

  • Pentru creare cont se acordă automat un bonus de 100 de puncte
  • Fiecare* produs beneficiază de un anumit număr de puncte expres ce va fi menționat pe site, puncte care se vor adăuga în contul dvs. de client în momentul achiziționării produsului.
  • Punctele se pot acorda numai persoanelor care au creat cont valid de client în site, chiar dacă ridicarea produselor se face direct din showroom.

Cum pot afla câte puncte expres am?

În orice moment puteți vizualiza în contul dvs. numărul de puncte expres disponibile, cât și numărul de puncte expres obținute la fiecare comandă plasată, făcând click pe numărul de puncte afișat în meniul dvs. de client.

Cât valorează punctele expres?

  • Valoarea unui punct de fidelitate este de 0.01 EUR (ex. 100 puncte = 1 EUR). Punctele acumulate se folosesc pentru a beneficia de un discount la valoarea cu TVA a comenzilor plasate pe site-ul www.expressoft.eu.

Cât timp sunt valabile punctele expres?

  • Valabilitatea punctelor de fidelitate aferente unei comenzi este de 6 luni din momentul procesării comenzii.

Cum pot folosi punctele expres?

  • Imediat ce aveți puncte în cont, le veți putea folosi pentru a beneficia de reduceri de preț atunci când plasați o nouă comandă în site.
  • Punctele expres le poți folosi pentru achiziționarea oricărui produs de pe site-ul expressoft.eu: iPod mini, monitoare, imprimante, role de hârtie etc.
  • Nu este obligatoriu să folosiți toate punctele din cont pentru a obține discount la o comandă, având posibilitatea de a folosi exact numărul de puncte dorit de dvs. (care să echivaleze cu o sumă întreagă, fără zecimale).
  • Punctele folosite pentru a obține discount din valoarea unei comenzi sunt considerate consumate în momentul în care plasați comanda.

Când intră punctele în contul meu?

  • Punctele aferente unei comenzi vor intra în contul dvs. doar în momentul în care comanda este facturată și livrată.

Ce se întâmplă dacă anulez o comandă?

  • Daca anulați o comandă în care ați folosit puncte de fidelitate, acestea vă vor fi returnate în cont.
  • Daca anulați o comandă, punctele pe care urma să le primiți în baza acesteia vor fi de asemenea anulate.

Alte informații:

  • Punctele nu pot fi transferate dintr-un cont de client în altul.
  • Punctele nu pot fi preschimbate în bani.
  • Clienților existenti li se vor acorda retroactiv punctele tuturor comenzilor plasate pe site-ul www.expressoft.eu. Ex: Dacă un client are în cont comenzi în valoare de 500 euro, acestuia i se vor acorda automat 500 de puncte.
  • SC Expressoft Technology SRL este privată de orice responsabilități pentru toate consecințele, directe sau indirecte ale eventualelor disfuncționalități ale programului de fidelitate. SC Expressoft Technology SRL va face cu toate acestea eforturi pentru a conserva conturile clienților în cazul unor disfunctionalități pentru ca aceștia să beneficieze de punctele acumulate până la momentul respectiv. Eventualele litigii apărute între SC Expressoft Technology SRL și participanții la prezentul program de fidelitate se vor rezolva pe cale amiabilă sau, în cazul in care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești competente de la sediul SC Expressoft Technology SRL.

* Există posibilitatea ca la achiziționarea produselor aflate în promoții sau pachete speciale, deoarece acestea beneficiază deja de anumite reduceri de preț, să nu fie alocate puncte de fidelitate.

** Expressoft își rezervă dreptul de a modifica regulamentul și modul de acordare și folosire al punctelor bonus, fără o avertizare prealabilă.