Prin ochii clienților
Am ales soluția Expressoft pentru faptul că este ușor de utilizat și, cel mai important, pentru suportul oferit de compania voastră (pe tot parcursul colaborării). Un alt motiv este și faptul că sunteți atenți la nevoile noastre și am putut să dezvoltăm împreună noi funcții. Ce apreciez la Expressoft? Disponibilitate, profesioanalism, customer oriented, iar un „cuvânt” care ar caracteriza colaborarea noastră? Excelență!
Pentru noi, Expresoft Technology este un sistem care ne ajută să eficientizăm timpul și să fim cât mai productivi, am căutat un astfel de program tocmai pentru a fi mai rapizi. Am început cu o locație și un sistem de casă fiscală, iar ulterior, în 5 ani am ajuns la 10 locații, o gestiune în laborator care este realizată tot de programul Expressoft și 10 case de marcat. Cel mai mult m-a ajutat serviciul oferit de Expressoft în organizarea produselor, oferirea serviciului de service, precum și un program de Gestiune foarte bine structurat. Am continuat colaborarea cu această companie și pentru că în timp se construiește un raport de parteneriat, iar costumer service-ul oferit de ei, a continuat să crească în ani.
Având în vedere că sunteți unul dintre liderii de piață pe partea de software pentru HoReCa și Retail, mi s-a părut logic să lucrez cu voi. Datorită softului ușor de operat și multi-funcțional am redus costurile de integrare ale altor sisteme, iar asta a însemnat o creștere a veniturilor și o simplificare a procedurilor. Odată ce am adoptat soluțiile Expressoft am început să înregistrăm creșteri semnificative ale vânzărilor, așa că nu regret nimic! Dacă ar fi să schimb ceva? Poate să am posibilitatea de a șterge anumite produse din baza de date, produse deja dezactivate. Dar simplitatea și funcționalitatea sistemului sunt puncte forte care vă recomandă în fața oricui!
O echipă frumoasă, profesionistă, gata să ajute imediat la rezolvarea situațiilor! Felicitări!